Electroaparataj și-a asigurat statutul de campioană de toamnă după meciul de duminică cu Unirea Tricolor, cu toate că matematic mai este posibilă o rocadă cu Progresul. Cu trei puncte avans și cu o diferență la golaveraj de 14 goluri, echipa antrenată de Marian Paraschiv extrem de greu ar mai putea fi depășită.
Întâlnirea din etapa a 12-a nu a fost deloc ușoară pentru Electroaparataj, chiar dacă în Cupă trecuse cu 4-0 de Unirea Tricolor. Ambele formații au avut probleme de lot, cel mai acut simțindu-se între buturi. La gazde, Cezar Cojocariu a fost reprofilat, în timp ce la oaspeți, în lipsa titularului Cezar Stancu, a apărat juniorul Velicu, dar și acesta accidentat încă dinainte de startul meciului.
Electroaparataj și-a creat câteva ocazii bune încă din primele minute și a deschis scorul prin Florin Nicolae (15) care a expediat un șut frumos din alergare. De altfel prima repriză a fost în cea mai mare parte controlată de oaspeți și desprinderea a venit logic, însă târziu, chiar înainte de pauză. Autorul primului gol a scăpat spre poartă și a pasat în centrul careului, printre portar și ultimul fundaș, iar Gabriel Pristolian a îndeplinit o formalitate.
Repriza secundă a început cu o situație clară de gol pentru oaspeți, însă șutul expediat de Florin Nicolae a ratat de puțin cadrul porții. Apoi, Unirea Tricolor a preluat treptat inițiativa și a început să pună presiune la poarta lui Velicu. Emoțiile au apărut pentru lider după șutul de generic al lui Gabriel Damian (60) prin care a redus din diferență. Mingea a lovit bara aproape de vinclu, a căzut pe linia porții și a sărit în plasă la o palmă de transversală.
Gazdele au simțit momentul favorabil și au forțat egalarea până aproape de final, însă nu au mai reușit să marcheze. În schimb, Electroaparataj a calmat ultimele zece minute datorită golui înscris de Florin Nicolae (83), autor al unei duble și a unei pase decisive, acesta fiind din acest punct de vedere jucătorul decisiv al meciul.
În ultima etapă, Electroaparataj va avea în actualul context o misiune dificilă cu Termo, ocupanta locului al patrulea în clasament, însă fără emoții pentru poziția de lider la finalul turului.