Dinamo a câștigat la scor de tenis restanța din etapa a 24-a a campionatului național rezervat juniorilor A. Partida s-a disputat pe stadionul Metaloglobus și s-a încheiat cu 6-0 în favoarea echipei antrenate de Lucian Mezei.
[quote_box_center]Înainte de a trece în revistă marcatorii, trebui să fac o scurtă referire la un mic incident în care am fost implicat în momentul sosirii la stadion. Din când în când, mai am câte o mică discuție cu un părinte nemulțumit. Le înțeleg frustrarea, dar asta e situația. Munca patriotică nu era la modă decât în fostul regim. E drept, s-a inventat voluntariatul, dar și această formă de mocăciune se practică pe la 20 de ani. De data aceasta am avut un schimb de replici mai aprins și mi-am dat seama că respectivul se crede mare antrenor. Dar și un mare psiholog. Încerca să aplice un soi de psihologie inversă cu unul născut și crescut în cartierul din care se dădea ora exactă. Câteva minute mai târziu, am aflat cum îl cheamă și am izbucnit în râs. Se găsise cine să-mi dea lecții cu privire la modul în care trebuie să-mi desfășor activitatea, unde să stau, cum să stau. N-are sens să dezvolt subiectul, însă voi mai adăuga doar că, în momentul respectiv, mi-am adus aminte de relatarea unui episod petrecut în 1992. Mircea Rădulescu, cu adevărat un mare antrenor, a afirmat în vestiar, după meciul cu Steaua din octombrie, că a făcut cea mai proastă schimbare din întreaga sa carieră. Corelat cu ce s-a petrecut pe teren în acel meci, probabil că și astăzi regretă modificarea respectivă. Și cu asta am închis un subiect penibil.[/quote_box_center]
Dinamo a deschis scorul repede prin Anghel (5) și și-a dublat avantajul prin Neață (8). Apoi eficiența atacului s-a redus la zero până la pauză, însă trebuie menționat că centralul a dorit să mențină aparența unui derby și nu a acordat două lovituri de pedeapsă în favoarea oaspeților. Unul pentru un fault asupra lui Gabor pe linia careului de 16 metri, iar al doilea pentru un henț comis cu mâna ridicată deasupra capului.
Vestea bună din tabăra dinamovistă este aceea că în meciul de pe Metaloglobus au revenit și și-au revenit, Adrian Mitea și Simone Dobre. Primul după suspendare, iar cel de-al doilea după accidentare.
Nu putem afirma că Dinamo a făcut un meci bun, în perspectiva meciurilor din turneul zonal, ci mai degrabă un antrenament util.
În repriza secundă scorul a căpătat proporții. Anghel (47) a realizat dubla, Rotaru (50) a marcat de la 16 metri, Pour Reza (60) a beneficiat de o reluare ratată de Mitea, dar la fel de bună ca o pasă decisivă, iar Gabor (64) a închis tabela cu un șut de la 20 de metri, aproape în vinclu.
În ultima etapă a sezonului regulat, Dinamo stă (oricum nu avea cu cine să joace) și acumulează trei puncte din oficiu, astfel că așteaptă acum repartizarea în grupe pentru turneul zonal.
În partida juniorilor B, Dinamo s-a impus cu 4-0.
DINAMO JA: Plăcintă – Anghel, Ciobotariu, Georgescu, Vasilescu, Mitea (cpt.), Dobre, Gabor, Tontea, Neață, Bilciurescu
Rezerve: Tiplea, Chiran, Tănase, Ionescu, Pour Reza, Rotaru, Diaconu
Antrenor: Lucian Mezei