În a treia zi a stagiului de pregătire din Lara, ”vulturii” au avut parte de vînt puternic combinat cu o ploaie sîcîitoare care a căzut neîncetat încă din cursul nopții de sîmbătă spre duminică. Chiar și așa, temperatura rămîne ideală pentru antrenamente, însă organizatorii turci refuză să pună terenurile la dispoziția echipei.
Sîmbătă, ploaia și vîntul puternic au dat peste cap planurile gîndite pentru al doilea antrenament al zilei, astfel ca Melinte și Compania au fost redirecționați de Chirilă către sala de forță.
Duminică, antrenamentul de dimineață a fost amînat întrucît organizatorii au refuzat să lase echipa să intre pe teren pentru a proteja astfel iarba. În aceste condiții, Concordia Chiajna a fost nevoită să se antreneze pe plajă, unde s-au efectuat exerciții sub comanda preparatorilor fizici.
Conform prognozei, se pare că vremea va reveni la normal de abia miercuri, astfel că primul amical al ”vulturilor”, programat luni, 27 ianuarie, ar putea fi amînat.
[nggallery id=199]