În general, publicăm opiniile colaboratorilor noștri fără să intervenim în niciun fel, deoarece prețuim părerile lor și credem cu tărie că orice formă de cenzură dăunează grav sănătății.
Arderea tablourilor furate de la Kunsthal într-o sobă din Măcin a generat o emoție umanistă extrem de puternică, atât de intensă încât se cere reintroducerea pedepsei cu moartea, chiar de către un compatriot al hoților, deoarece un altul consideră că distrugerea operelor de artă reprezintă o crimă împotriva umanității.
Povestea are mult mai multe aspecte decât cele prezentate, inclusiv istorice și morale, asupra cărora voi insista mai târziu.
Guy Ritchie vs Mircea Drăgan
Din punctul de vedere strict al desfășurării evenimentelor, Tavi Metoni și-ar dori o ecranizare în regia lui Guy Ritchie, însă aceasta ar fi doar un remake după celebra peliculă „B.D. la munte și la mare”, în care trei tentative de infractori colindă munții cu o icoană făcătoare de minuni. Evident, milițienii sunt mult mai capabili decât ofițerii de la DIICOT, recuperează lucrarea și bagă la beci toată rețeaua.
Tocmai din acest motiv, varianta oficială cu privire la traseul tablourilor de la Rotterdam la Măcin mi se pare puțin credibilă și sunt convins că acestea se află deja pe peretele unui colecționar privat, care le apreciază la adevărata lor valoare în timp ce savurează momentul și un pahar de coniac.
Dacă evenimentele prezentate pe larg în presă ar fi reale, atunci întreaga poliție, română, olandeză și din țările tranzitate, ar trebui să își prezinte demisia în bloc, deoarece incompetența acesteia depășește imbecilitatea făptașilor.
Dobrogenii au regăsit drumul către Rotterdam
Deoarece a fost adusă în discuție o presupusă crimă împotriva umanității, trebuie analizat atent conceptul de umanitate și cauzele care au avut ca efect acest eveniment unic.
Istoric vorbind, umanitatea își are începuturile undeva în Africa, în urmă cu aproximativ 3 milioane de ani. Deci, vârsta omenirii raportată la cea a Pământului nu reprezintă decât ora 6 dimineața din prima zi a unui an. Numai că, e vorba de strămoșii noștri care încă se legănau liniștiți pe-o cracă. Prima migrație către Asia este datată, undeva, în urmă cu 70.000 de ani, adică vorbim de o treime de secundă din anul Terrei.
Problemele reale apar pentru istorici începând cu ultima glaciațiune și prima migrație mezolitică. Nu doresc să intru în amănunte legate de controverse, însă trebuie spus că toate informațiile disponibile puse cap la cap dau o imagine destul de eronată și deseori falsificată a ultimilor 10.000 de ani.
Europa, cel puțin jumătatea nordică, a fost colonizată în trei mari etape: mezolitică, neolitică și în epoca bronzului. Oamenii, la începutul acestor migrații, se presupune că erau la nivel de vânători-culegători și nu dispuneau de o tehnologie prea avansată, însă această teorie este contrazisă de descoperirea presupusului templu de la Göbekli Tepe (Turcia, aproape de granița cu Siria), cu o vechime de cel puțin 11.000 de ani, dublă față de cea a piramidelor egiptene. Acest subiect îl voi relua în alt material deoarece demonstrează, prin probă materială, că erudiția istoricilor e tributară unor interese meschine, bazată pe ipoteze false, generate de necesitatea legitimării unor teorii predefinite.
Sigur, deja se ridică întrebarea: ce legătură are preistoria cu jaful de la Kunsthal? Are, dacă vrem să îl considerăm o crimă împotriva umanității. Din momentul primelor migrații, țărmurile Mării Negre au devenit rute cu șapte benzi, iar zona de interes pentru noi, Dobrogea, un imens malaxor genetic. Punctul de acces către acest tărâm minunat, primul creștinat în părțile noastre, a fost fără îndoială în zona Măcin, punctul terminus al capodoperelor arse de mama lui Dogaru.
Deplasarea a continuat spre vest și într-un final a fost stopată de limitele Europei, care până la urmă e doar o peninsulă, chiar dacă are dimensiunile unui continent. Aceste migrații trebuie gândite ca o deplasare a populației în zeci, chiar sute de ani, în niciun caz ca pe cele ale lui Alexandru Macedon și Ginghis Han. De asemenea, ce se întâmplă când te trezești într-un loc inospitalier și nu mai ai unde să înaintezi? Evident, o iei înapoi. Roirea tribală prin Europa și nu numai s-a intensificat odată cu sporul natural al populației. Astfel, celții vin din vest și ajung până în Dobrogea (prezența lor este atestată la Isaccea, la o aruncătură de băț de Măcin), dar nu înainte ca Burebista să extermine două astfel de triburi, boii și tauriscii, după cum ne transmite Strabon, împingându-i pe restul înapoi spre vest.
Deci, ruta Măcin – Rotterdam, tur-retur, nu este nouă, iar flăcăii noștri nu au făcut altceva decât să o redescopere. Însă, jaful nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi existat un întreg lanț de evenimente istorice, dintre care reamintim doar două contemporane nouă, căderea sistemului socialist muncitoresco-țărănesc și aderarea României la Uniunea Europeană. Șir de evenimente care a scăldat Europa într-o adevărată baie de sânge, plecând de la conflicte generate de o bucată de pâine, un cur de femeie sau de idei dintre cele mai generoase, precum iubirea aproapelui, propăvăduită de religia creștină. Comparând sutele de milioane de morți rezultate din natura violentă a omului cu arderea celor șapte tablouri, cred că suntem destul de confuzi cu privire la conceptul de crimă împotriva umanității.
Gauguin, dușmanul lui Dumnezeu
Venind vorba de religie, trebuie să amintim faptul că Bisericile au dus, de-a lungul timpului, adevărate campanii de distrugere a operelor de artă care nu corespundeau cu moralitatea creștină. Până în prezent, nu am auzit de vreo condamnare a acestora, măcar formală, ca în cazul comunismului.
Una dintre cauzele pentru care nu ne cunoaștem istoria e reprezentată de ascensiunea creștinismului (Biserica, din punct de vedere instituțional), care pentru a-și atinge obiectivele a distrus, a falsificat și a dosit tot ce nu corespundea adevărului relevat, adică unicitatea și atotputernicia lui Dumnezeu și, implicit, a slujitorilor lui pe pământ, ceea ce s-a pupat perfect cu politica statelor medievale, începând cu perioada de declin a Imperiului Roman.
Ce ar fi zis Lactanțiu, primul propagandist al omenirii, mentor al lui Joseph Goebbels, despre Jaful Secolului?
Probabil ceva de genul:
Dumnezeu îl pedepsește pe dușmanul său și la 110 ani de la moarte pentru că s-a ridicat împotriva slujitorilor săi, i-a persecutat și a produs chipuri cioplite.
Paul Gauguin a fost apărătorul tradițiilor băștinașilor din Tahiti și al stilului lor de viață, astfel că a intrat în conflict cu preoții catolici, împiedicându-i să-și ducă la îndeplinire misiunea sfântă de creștinare forțată a sălbaticilor.
Răzbunarea lui Dumnezeu a fost cruntă. Gauguin a murit în chinuri groaznice și în mizerie, iar sifilisul care l-a răpus a fost evident răsplata pentru păcatele sale. “Un om obscen și trist, un dușman al lui Dumnezeu și a tot ceea ce este decent”.
Numai că, Diavolul a lucrat prin mâna lui Gauguin și lucrările sale sucesc din ce în ce mai tare mințile credincioșilor, astfel că Dumnezeu a trimis patru suflete curate să distrugă opera răului. Cu mâinile goale, dar protejați de pronia cerească, au reușit să treacă neobservați și să facă o cale lungă până pe pământul sfânt al Dobrogei, unde mama, de-acum, martirului Dogaru a săvârșit distrugerea chipului cioplit pe rugul din baie.
Lactanțiu ar fi descris lucrarea divină incomparabil mai bine, dar tonul ar fi fost cu siguranță pe-aproape.
În concluzie, cum poți să consideri crimă împotriva umanității fapta unui credincios condus orbește de voința lui Dumnezeu?
