CSM București și Dinamo s-au întâlnit duminică dimineață pe stadionul Olimpia în primul duel direct pentru locul 5 al campionatului național de rugby. Partida a fost echilibrată, cu răsturnări de situație pe tabela de marcaj, care la final a arătat scor egal, 22-22.
Dinamo a început mai bine jocul și Cozma a profitat de o neatenție, reușind să culce balonul în terenul de țintă după o cursă solitară pe partea dreaptă. Stătulescu a transformat și oaspeții conduceau încă din minutul trei cu 7-0.
CSM a revenit treptat în joc și s-a apropiat la un singur punct după două lovituri de pedeapsă fructificate de Ispir. Până la pauză Stătulescu și Ispir au mai transformat câte o penalitate, astfel că la cabine s-a intrat cu Dinamo având un avantaj minim, 10-9.
În debutul reprizei secunde, tot dinamoviștii au punctat primii, prin Stătulescu, însă gazdele au trecut în avantaj prin încercarea lui Constantin Dumitru, scorul devenind 14-13.
Stătulescu a transformat însă la rând trei lovituri de pedeapsă, astfel că Dinamo s-a distanțat la 8 puncte și soarta partidei părea pecetluită. Numai că, pe final, CSM a revenit în forță și a punctat prin încercarea lui Beldean, iar la ultima fază a meciului Filip a reușit să restabilească egalitatea la 22 cu o transformare la care balonul a lovit și bara din stânga.
CSM și Dinamo se află la egalitate și în clasamentul play-out-ului, fiecare adunând câte 12 puncte, iar meciul decisiv se va disputa în returul din Ștefan cel Mare.
Tot duminică, de la ora 16.00, Steaua va primi în Ghencea vizita Farului Constanța, într-o confruntare contând pentru play-off-ul Superligii.
PLAY-OUT SUPERLIGA CSM Bucuresti – Dinamo 22-22 – Images by Florin Alexandru Alboiu
CSM București: (1) Petre Zapan;(2) Alberto Tutunea;(3) Constantin Dumitru;(4) Adrian Udroiu;(5) Andrei Mitroi;(6) Bogdan Petreanu;(7) Alexandru Mitu;(8) Valentin Popirlan;(9) Valentin Marian Ivan;(10) Andrei Filip;(11) Alexandru Beldean;(12) Richard Plopeanu;(13) Tiberiu Conache;(14) Marian Ispir;(15) Florentin Ion;(16) Elvis-Nicolae Gornoava;(17) Vlad Bunea;(18) George Tudor;(19) Marius Dinu;(20) Cristian Murgoci;(21) Adrian Pasciuc;(22) Cristian Alexandru Voicu;(23) Alexandru Comanescu;
Dinamo: (1) Petru Tamba ;(2) Florin Tasca;(3) Vlad Cornel Badalicescu;(4) Marius Constantin Antonescu;(5) Cosmin Aurel Ratiu;(6) Dragos Alexandru Vasile;(7) Adrian Ion;(8) Niculae Barbu;(9) Andrei Bogdan Cristea;(10) Constantin Daniel Statulescu;(11) Mihai Cozma;(12) Mihai Cornel Merca;(13) Andrei Daniel Ilie;(14) Silviu Andrei Tanase ;(15) Alexandru Marin;(16) Daniel Bejan;(17) Bogdan Emanuel Neacsu;(18) Teodor Bors;(19) Vlad Teodor Tanase;(20) Kamil Mihai Sobota;(21) Cosmin George Stan;(22) Darie Florin Curea;(23) Andrei Bucurescu;