File de poveste din noul sarai fotbalistic al statului român modern
Să menționăm, din start, că dintotdeauna, încă din perioadele celtice, getice sau romane, Dobrogea a fost un teritoriu multietnic. Cu mențiunea că frontierele sale istorice nu au fost niciodata clar definite, cu excepția Dunării și a Mării Negre, să ne ocupăm puțin de noua ocupație a unora care s-au aciuit pe acolo de-a lungul timpului. Mai exact, sălbaticii cuțo-vlahi și socărul.
Machidonii și fotbalul
Sau invers, depinde de felul în care pui problema. Cert este că această specie de traci a venit aici după Războiul de Independență din 1877 și s-a stabilit în teritoriul nou alipit României, în ceea ce îndeobște denumim Dobrogea. Evident, ca orice imigrant care se respectă, machidonii au continuat să practice vechile lor meserii: ciobani de rit vechi, bișniari de stil nou sau cofetari de speță ultimă. Ne vom ocupa de aceștia din urmă, mari specialiști ai blatului în cloaca fermentată românească. Pe scurt, este vorba de schema prin care derby-urile interne, gen Steaua – Rapid, chiar cele internaționale, Real – Barca, să zicem, vor dispărea. De ce? Fiindcă așa vor machidonii și echipa lui Săndel Mircea de la FRF.
Recte, zisele meciuri vor fi înlocuite de super miuțele Viitorul Constanța – Săgeata lui Vodă la Năvodari, într-o primă etapă, după care, după ce vor promova Farul și Delta, alte și alte derby-uri locale sau regionale. Cine a zis că Dobrogea este singura regiune istorică a României care nu a dat o campioană națională? Las’ că vedeți voi, își râd în barbă urmașii oierilor balcanici.
Săgeata Albastră
Din păcate, nu-i o glumă ceferistă, ci o realitate (tristă) fotbalistică. Scopul nu este de a promova această glumă, ci de a atrage atenția asupra apariției ei și asupra viitorului măreț și macedonean pe care-l are în față. Urbea numită plastic Năvodari, adică acolo unde aruncă năvodul pescuitorii în ape tulburi, a apărut și s-a născut ca un sandwich natural între satele pescărești Mamaia și Tataia.
Embrionul de la mijloc, apărut după metoda cunoscutului rutier belgian Jacky Ickx de trei ori, a primit botezul respectiv. Deocamdată, mob y dick-ii locali o iau cu încetișorul, ca să nu ne speriem. Adică, s-au asigurat de rămânerea în Liga 2 a Farului. Va urma, repromovarea acestui club de tradiție în prima ligă și, nu în ultimul rând, pasul cel mare în aceeași direcție pe care-l va face și Tulcea.
Că și delta merită echipă în prima ligă, nu? Sulina ar mai fi un caz, dar acolo se practică doar fotbalul pe plajă, așa cum este oficial denumit acest joc în varianta sa pe nisip. Deci, dacă tragi cu arcul la Năvodari, Săgeata va trece pe lângă Farul călăuzitor, o va lua pe deasupra Deltei de stuf plină și se va duce direct în Viitorul Constanței, exact ca în romanul de succes Dune.
De înțeles, deci, scandarea frenetică a mucoșilor în picioare goale de la periferica Constanței în favoarea lui Bekalu’ George, omul din Rahova și, în același sens, cererile de preamărire și de binecuvântare creștinească: “Săgeata, pentru noi / Este Viitorul doi!” Adic[, la un prezent epopeic, băieții cer un future second hand.