
CS Tunari a primit din nou vizita Unirii Slobozia. În urmă cu o lună, echipa lui Odoroabă câștiga datorită unui gol înscris pe final de Drăgan.
Sâmbătă, în meciul contând pentru etapa a 6-a din Liga 3, s-a marcat repede și de multe ori. În primele 15 minute, scorul a cunoscut o evoluție spectaculoasă. Gazdele au deschis scorul prin Neculai (10), ialomițenii au egalat un minut mai târziu prin Danciu. Tot Neculai (13) a marcat golul care a stabilit scorul pauzei, cu un șut sub transversală de la 17 metri.
În cele 30 de minute rămase din prima repriză, CS Tunari putea să își asigure victoria, având câteva ocazii foarte clare de a marca cel de-al treilea gol. Ratările gazdelor au permis Unirii să forțeze în debutul reprizei secunde, formația din Slobozia reușind să întoarcă rezultatul în favoarea sa, ce e drept și cu ajutorul centralului Salomir. Acesta a dictat, după ce a ezitat, o lovitură de pedeapsă, practic, la un fault în atac al lui Răduca.
CS Tunari s-a văzut nevoită să arunce toate forțele în atac și, după ce oaspeții au rămas în inferioritate, a reușit să egaleze prin Teodorescu.
Astfel, CS Tunari a ratat șansa să urce pe locul 2, la un singur punct de liderul CS Afumați, colega de județ și rămâne pe locul 3 la o victorie distanță de primul loc.
CS TUNARI: Fulga – Oșca, Fl. Vasile, Barabas, Ghinea, Iordache, Adăscăliței, Neculai, Bucă, Ghile, Cristea
Rezerve: Gabor, Ivașcu, Movilă, Teodorescu, Valimareanu, Dima, Ciortan
Antrenor: Ștefan Odoroabă
UNIREA SLOBOZIA: Poiană – Comșa, Ibrian, Lazăr, Dinu, Lemnaru, Chebac, Danciu, Moise, Hertu, Moldovan
Rezerve: Negrușa, Ene, Răduca, Gherasim, Năstase, Milotin, Bolojan
Antrenor: Costea Enache