Decizie extrem de interesantă luată de conducerea clubului Concordia Chiajna în această vară. Suprafața naturală a stadionului din localitatea ilfoveană a fost înlocuită cu gazon sintetic, ceea ce constituie o premieră pentru prima scenă a fotbalului românesc.
Dacă meciuri oficiale pe covor sintetic se dispută în mod regulat în Liga 3, iar primul meci în Liga 2 pe o astfel de suprafață s-a disputat pe 29 septembrie 2012 între CS Buftea și Delta Tulcea, la Centrul Tehnic al FRF de la Buftea, programarea pe sintetic a meciurilor la nivel de primă ligă reprezintă cu siguranță o premieră inedită.
În sezonul următor al Ligii 1, Concordia Chiajna și Viitorul Constanța, precum și echipele vizitatoare vor încălța ghete de sintetic. Safteaua noii suprafețe de joc, montată săptămâna aceasta, va fi făcută de Concordia Chiajna și Dinamo cu ocazia meciului din cadrul optimilor de finală ale Cupei Ligii, programat luni cu începere de la ora 21.00.
Din punct de vedere financiar și al efortului organizatoric, măsura nu poate fi decât una bună, un gazon sintetic având nevoie doar de revizii periodice, față de îngrijirea permanentă care trebuie acordată gazonului natural.
Rămâne de văzut ce beneficii fotbalistice va aduce sinteticul arenei din Chiajna. Acesta va aduce sigur mici beneficii firmelor de echipament sportiv, deoarece implică, indirect, achiziționarea unui rând de ghete, suplimentar, pentru toți fotbaliștii legitimați în Liga 1.