Anacronic, inadaptat cerinţelor de astăzi, traseul de la Monaco are farmecul său unic. Deşi considerat periculos, piloţii îndrăgesc acest circuit, oricare dintre ei ar da orice alt GP pentru a se încorona, măcar o dată în viaţă, câştigători ai unei probe istorice. Fără Monte Carlo, Formula 1 nu ar mai fi ea însăşi. Pur şi simplu, şi-ar pierde inocenţa. Este un veritabil cult, un fel de pelerinaj al fanilor care îi sufocă pe driveri cu dragostea lor fanatică. Pe urmă, mai este şi geografia, dar nu vom insista neapărat asupra acestui subiect. Un spectactol unic al celor 750 CP, un zgomot de fond asurzitor şi o cursă nebună pe străduţele orăşelului cu o arhitectură tipic italienească. Oricum, monştrii supersofisticaţi ai Formulei 1 au probleme mari aici, media orară nu depăşeşte 150 km/oră, iar anumite viraje se negociază cu mai puţin de 50 km/oră.
Elveţianul de la Toro Rosso este perfect neutru, pe cât de obiectiv poate fi unul care este încă supărat după accidentul de la Shanghai. „Da, îmi place ‘şarpele’ imens de la Monte-Carlo, mi-aş da un an din viaţă pentru o victorie aici, dar din punct de vedere psihic, cursa este o adevărată probă de foc. Trebuie să ai nervii tari”, spune Buemi. Invitat de presa din ţara sa, Sebastien a acceptat să facă o disecţie a ceea ce înseamnă traseul şi cum trebuie el abordat de către un meseriaş adevărat. Deci, motor!
Şicana Sainte-Devote
„Linia de plecare este destul de lungă, drept pentru care soseşti aproape imediat la şicană şi trebuie s-o abordezi după o reţetă bine studiată. Dacă frânezi doar o fracţiune de secundă prea târziu, se cheamă că ai venit degeaba până acolo. End of story! Dimpotrivă, trebuie să muţi acea fracţiune de secundă chiar un pic mai aproape de subconştient, trebuie să apeşi pedala un pic mai devreme pentru a putea imediat reaccelera şi a urca panta. Aceasta, lungă fiind, trebuie urcată cu maximum de viteză. Deci, trebuie doar să muşti un pic frâna, în niciun caz să nu apeşi prea brusc, altfel rişti ca roţile din faţă să se blocheze. Oricum, trebuie folosită toată lăţimea pistei, în momentul frânării să fii cât mai la stânga, chiar să ştergi marginea şi, ţinând roţile drept, deoarece atunci când frânezi fiind în curbă pe un caldarâm cu o aderenţă extrem de aproximativă rişti, repet, să îţi blochezi roţile. Cel mai important, atunci când brachezi, este faptul de a atinge lejer bordura pe interiorul acesteia, pe urmă să bagi acceleraţia la greu cât mai curând posibil şi, atingând placa de protecţie să te desprinzi brusc atacând mijlocul şoselei. Este momentul în care atingi bordura cu pneurile, dar deja este acceptabil. Eşti încă în cursă!
Urcuşul de pe Bd Ostende
Aici urci în zig-zag, ceea ce nu este deloc simplu, pentru ca peisajul îţi defilează mult prea rapid prin faţa ochilor. Habar n-ai ce se petrece în jurul tău, deoarece eşti undeva prea jos. Iar în momentul în care atingi vârful pantei, trebuie să frânezi exact în capătul cocoaşei pentru a putea vira la stânga pe strada Massenet. Acesta este un loc extrem de critic, vizibilitatea este foarte redusă şi trebuie să frânezi şi să virezi simultan la stânga. Maşina are un moment în care ar vrea să te tragă înapoi, pe urmă roata din dreapta are tendinţa de a refuza să se mai învârtească, trebuie să ţii volanul perfect drept pentru o fracţiune de secundă, pentru că dacă ajungi în vârful cocoaşei altfel decât perfect drept şi cu piciorul pe frână, ţi-ai făcut rost garantat de un tete-a-queue.
Curba Massenet
Un viraj foarte lung care trebuie negociat în doi timpi, aproape ca şi cum ar fi vorba nu de unul singur, ci de două viraje consecutive. Trebuie mai întâi să atingi un pic bordura pe interiorul ei pentru a şti exact unde eşti şi de unde pleci, pe urmă te îndepărtezi către mijloc preţ de un metru, dar ulterior revii la coardă, tot lângă bordură, dar nu o mai atingi cu roata, ci te ghidezi după panourile de reclamă care trebuie să fie la un lat de palmă de maşină. Dacă nu procedezi în felul acesta, n-o să ataci cum trebuie linia dreaptă de lângă Cazinou. Şi nu uitaţi un lucru fundamental, la Monco nu există decât o singură traiectorie, dacă ieşi de pe ea pierzi până şi umbra de aderenţă de care te-ai bucurat până atunci şi te duci aiurea în decor.
Virajul de la Cazino
O semicurbă care urcă, pe urmă coboară brusc. Ai tendinţa de a pierde controlul botului maşinii şi chiar trebuie să fii foarte atent atunci când forţezi nota la ieşirea din viraj. Aici e chiar o cocoaşă imensă (este vorba despre vârful pantei, acolo unde este vizibilitate zero; termenul este împrumutat din jargonul feroviar, mai exact acest cuvânt indicând locul de unde vagoanele, nelegate între ele şi împinse până în vârf de locomotiva de manevră, o iau la vale, fiecare pe o cale diferită, ghidate fiind de acele de macaz şi intrând, fiecare dintre ele, în componenţa trenului în formare pentru care erau predestinate n.n.). Acest maximum de pantă trebuie atacat cu mâna trăgând de volan şi cu un picior pe pedala de frânare. Nu faci asta, se cheamă că decolezi ca un avion veritabil.
Coborârea şi curba de la Mirabeau
Imediat ce te-ai lansat pe traiectorie, în coborâre fiind, începi procesul de frânare pentru a putea aborda acul de păr dreapta de la Mirabeau. Din nou, trebuie să simţi bordura frecându-se de cauciucuri. Cu cât mai strâns abordezi curba, cu atât aderenţa este mai mare (legea forţei centripete n.n). O să observi că roata din dreapta faţă se ridică deasupra asfaltului, maşina pare că pierde din viteză, dar nu trebuie să te impacientezi, eşti pe drumul cel bun şi ai făcut totul corect. Cel mai important este să fii în viteza a II-a şi să reaccelerezi imediat ce ai depăşit momentul Mirabeau.
Momentul Loews sau Grand Hotel
Aici trebuie să frânezi când eşti perfect drept, aştepţi până vezi că ai 45km/oră, pe urmă tragi brusc de volan urmând traseul bordurii, unicul mod de a te autoghida. Tragi de volan la maximum posibil, dar să ştiţi că nu este chiar aşa de complicat cum pare. Inginerii Formulei 1 au pregătit maşinile special pentru acest viraj extrem de complicat, drept pentru care poţi să tragi de volan mai mult decât o puteai face cu alte ocazii. Totuşi, trebuie băgată forţă în maşină la maximum şi eliberat volanul din strânsoare, acesta urmând să revină singur-singurel în poziţia iniţială.
Momentul Portier
Aici escaladezi chiar un pic bordura, calci lejer pe trotoar şi simţi că eşti parcă împins de la spate. Prima dată, m-am uitat în oglindă, crezând că vreun netot a intrat în mine… Aici e aici… Trebuie să simţi bordura frecându-se de roţi, să frânezi tot timpul, nu prea tare, după cum nu trebuie să forţezi frecarea cauciurilor de bordură, încerci să desfaci contactul dintre acestea şi margine după prima parte a virajului, moment în care accelerezi uşor, dar s-o faci înainte de a ieşi din curbă. Deaoarece, deşi nu este vizibil, urmează tunelul şi o linie dreaptă.
Tunelul
Aici pierzi cam 30 de procente din eficacitatea aerodinamică, şi asta doar din însăşi forma tunelului. Nu mă întrebaţi cum se petrece acest lucru, nu ştiu, nu sunt fizician, asta mi-au spus inginerii noştri, asta vă spun şi eu. Poţi să ataci curba cu viteză maximă, dar nu în primele tururi, atunci când nu prea e aderenţă.
Şicana din port
În momentul coborârii de după ieşirea din tunel se ajunge la recordul de viteză al circuitului, undeva către 300 de km/oră. Trebuie să frânezi brusc atunci când vezi semnul „100 de metri”, pe care înţeleg că l-au făcut mare cât secolul începând cu această ediţie. Este bine aşa, anul trecut piloţii frânează atunci când trebuie şi, în plus, şoseaua din zona aceasta a fost reasfaltată şi a crescut mult aderenţa, reducându-se la minimum porţiunea tasată. După care, ataci şicana de lângă port. Prima bordură, cea de pe partea stângă, nu trebuie atinsă, în schimb, te urci de-a binelea pe cea de-a doua. Cum ai terminat curba, dai bice la maxim şi, ştergând panourile, încerci să reduci patinarea. Fiind în viteza a doua, sunt şanse mari ca acest lucru să se şi întâmple.
Chioşcul de ţigări
Aici e o curbă grea de tot, pentru că ajungi cu viteză mare, ceva în jur de 180 de km/oră. Trebuie să virezi mai întâi la dreapta, către exterior, pe urmă să tragi brusc de volan către stânga. Şi aici este important să mergi pe traiectoria ideală, deoarece aderenţa este foarte mică în această porţiune a circuitului. Dar, atenţie mare la roţile din faţă, nu cumva să încalce vreo bordură, pentru că eşti out. Din nou, bagi acceleraţia pentru că urmează piscina…
Înconjurul piscinei
Prima şicană a ştrandului nu este ceea ce pare a fi. Aproape că nu e un viraj în sensul propriu al cuvântului. Ajungi aici cu 220 la oră şi ai impresia că eşti într-un fel de linie dreaptă. Pe urmă, urmează adevărata şicană, aici trebuie să frânezi brusc, deoarece este greu de abordat. Nu trebuie să atingi bordura decât foarte puţin prima oară, deloc dacă se poate în a doua parte sau, în cel mai rău caz, dacă ai făcut-o, ai grijă să nu implici şi şasiul, pentru că eşti terminat. Se cheamă că decolezi. Nu ca avionul, ca în primul caz, ci ca un adevărat elicopter. Pe verticală, adică.
Rascasse
La Rascasse (peşte oceanic care intră în componenţa reţetei celebrei bouillabaisse, cunoscuta ciorba marseillaise n.n) frânezi cu maşina perfect dreaptă. E un pic în curbă şi, dacă nu ştii acest lucru şi apeşi pedala cu volanul strâmb, rişti să îţi blochezi roata din dreapta. Trebuie să îţi iei bine ţinta, exact ca la tir, tocmai în ideea de a avea roţile perfect fixate pe direcţia îninte. Aici, ataci acul de păr cu 60 de km/oră, dar partea bestială urmează la ieşire, unde te-ai scos de o cocoaşă de dromader (Buemi îşi permite o glumă n.n.), iar senzaţia de urcare vine din spate, exact ca un Montagne Russe atunci când urci o panta puternic înclinată cu ajutorul cremalierei (un lanţ metalic care urcă obiectele pe planul înclinat, cam cum sunt trenurile elveţiene pe ecartament îngust n.n.).
Virajul Anthony Noghes
Climaxul, tot peisajul este pe invers şi faci totul pe bâjbâite. Oricum, frânezi cu atenţie, pe urmă îndrepţi roţile şi accelerezi pentru a ataca ultima linie dreaptă dinaintea standurilor. Ei bine, aţi încheiat cu succes această buclă. O mai faceţi de încă 50 de ori şi sunteţi pilot de Formula 1″, încheie, râzând, simpaticul Buemi. „Dar, vă dezvălui un secret. Faceţi un tur cu o motocicletă, credeţi-mă pe cuvânt, este mult mai fun decât să stai înghesuit într-un nenorocit de cockpit şi să sugi lichide de parcă ai avea maxilarul fracturat”.
Seb nu a făcut decăt o singură eroare. Probabil, voluntară. Circuitul trebuie făcut de 78 de ori, nu de 50. Pe urmă, ne-a scutit de explicaţii privind depăşirile, aproape imposibil de reuşit pe circuitul monegasc.
Dar, iată ordinea de start:
1. Mark Webber (Red Bull)
2. Nico Rosberg (Mercedes)
3. Hamilton
4. Grosjean
5. Alonso
6. Schumacher
7. Massa
8. Raikkonen
9. Vettel
10. Hulkenberg
11. Kobayashi
12. Button
13. Senna
14. di Resta
15. Ricciardo
16. Vergne
17. Kovalainen
18. Petrov
19. Maldonado
20. Glock
21. de la Rosa
22. Pic
23. Karthikeyan
24. Perez.
Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco e programat duminica, de la ora 15:00.
