Istoria învățată la școală, indiferent de țară, ne relatează o sumedenie de povești frumos ticluite, povești ale conducătorilor, în special ale învingătorilor, care au dorit astfel, cel puțin, să se legitimeze.
Pentru omul fără ambiții politice, în viața de zi cu zi, istoria e tot atât de utilă ca și matematica. Chiar dacă i se pare că nu îl ajută cu nimic, la nivel subtil, îi controlează gândirea și stilul de viață. Chiar dacă „piți” nu mai știe să facă o împărțire, în cazul fericit că a știut vreodată, în telefonul de fițe pe care îl ține ostentativ în mână se află încorporată mai multă matematică decât bani în contul lui „iubi”.
La fel și cu istoria. În general, fiecare țară încearcă să își coafeze cât mai elegant trecutul, pentru a da bine în înalta societate internațională, dar și pentru a mobiliza energii interne latente, pe bază de orgoliu exacerbat.
Mistificarea trecutului are deci un scop cât se poate de practic. De exemplu, ca să ne legăm un pic și de obiectul nostru principal de activitate, în România, sportul național este considerat oina, pentru că se aseamănă cu cricketul. Nu am nimic împotriva acestuia (exceptând faptul că federația de specialitate se rupe în bășini cu Casa Regală de Hop-n Țol), dar în realitate cea mai răspândită și cea mai veche activitate atestată, transformată ulterior în sport, este tirul cu arcul.
Geții, despre care istoriografia românească susține că avem prea puține informații, din dorința de a da un rol mai important dacilor, nu erau singurii care foloseau cu precădere arcul, însă în antichitate erau campioni europeni, având ca brand, marcă înregistrată, arcul getic. Pentru a ajunge la performanță aceștia probabil exersau din greu la antrenament pe ținte fixe sau mobile, însă la concurs țintele preferate erau grecii și romanii.
În mod normal, ar trebui să începem cu o întoarcerea la origini, însă azi vom trata cel mai important eveniment al erei noastre, conform istoriei oficiale, colonizarea Daciei.
Cultul personalității lui Decebal este întreținut în egală măsură atât de latinomani, cât și de dacomani. Primii susțin teoria simbiozei dintre poporul roman și poporul dac, ceilalți merg pe continuitatea dacilor, nealterată de ocupație.
Din păcate, când vorbim de izvoare scrise, trebuie să ne bazăm pe textele rămase de la romani și greci, astfel că nu avem mare siguranță cu privire la numele atribuite triburilor barbare, fie ele getice sau germanice. Trebuie să îi credem pe cuvânt că geți își spuneau geți, dacii își spuneau daci, iar conform lui Trogus, prin intermediul lui Justinus, că dacii erau descendenții geților, dar și contemporani cu ei. Dacii nu au o imagine prea bună în Epitome, fiind pedepsiți pentru lașitate de regele lor Oroles, după o confruntare cu bastarnii și până la spălarea rușinii sunt obligați să doarmă cu capul în locul picioarelor și să presteze acele servicii specifice nevestelor. Nu pare o pedeapsă prea aspră, deoarece serviciile respective nu sunt precizate. Dar dacă suntem un pic răutăcioși, putem subînțelege specificul lor și putem pune întrebarea “Who’s the bitch now?”.
Diferența comportamentală dintre geți și daci este destul de mare, chiar dacă se înrudesc, formează alianțe și vorbesc aceeași limbă. Ar fi și greu să găsim exemple de lașitate la geți, din moment ce par un pic duși cu pluta, considerându-se nemuritori.
Această credință este transmisă și dacilor (succesul este însă incert) în timpul lui Burebista, care unifică majoritatea triburilor getice de pe un teritoriu vast, care rivaliza în privința dimensiunilor și puterii militare cu Imperiul Roman.
La 300-350 de ani după Oroles, în fruntea dacilor apare Decebal (87 e.n.), care îl supără destul de grav pe împăratul Domițian încă din primul an, deoarece își făcuse teren de joacă în curtea din spate a romanilor. Aici încep istoricii noștri să amestece lucrurile pentru a-l scoate bine pe Decebal. Conform majorității relatărilor, inclusiv celei a lui Cassius Dio, din Istoria Romana, dacii îi înving destul de greu pe romani cu ajutorul quazilor și marcomanilor, care refuză solicitarea lui Domițian de a se alătura campaniei împotriva Daciei. Ca represalii, Domițian îi atacă pe quazi și marcomani, dar este învins în mod rușinos. Încolțit, împăratul îi oferă un tratat de pace lui Decebal, iar cum trădarea în interiorul arcului carpatic își trage seva direct din pământ, regele dac acceptă termenii extrem de favorabili, fără să aibă vreun merit în înfrângerea romanilor. În schimbul banilor și a altor avantaje importante, Decebal devine federat și timp de mai bine de zece ani menține liniștea la granița Imperiului Roman. Politica dusă nu este deloc apreciată de triburile tradițional aliate și nici măcar printre daci. Avariția îl face pe Decebal destul de nepopular.
În primul război cu Traian, care nu mai acceptă să plătească un tribut de-a dreptul obscen, Decebal reușește să mai prostească câțiva fraieri (de asemenea, recrutează legionari dezertori) și chiar obține inițial un avantaj strategic în Moesia (sudul Dunării), dar în cel de-al doilea nu mai are practic niciun aliat, ba chiar foarte mulți daci luptă de partea romanilor.
Pentru a ne face o imagine mai clară cu privire la cât de bine era văzut Decebal în zonă și cât de dornici de alianțe erau vecinii Daciei, trebuie amintit că s-a încercat formarea unei alianțe cu parții, aflați pe malul estic al Mării Negre, dar fără finalizare.
Toți laudă încercarea lui Decebal de modernizare a Daciei, însă nimeni nu spune că aceasta a determinat dispariția statului dac. Contactele frecvente, importul cultural și tehnologic, acumularea unor cantități impresionante de aur, au atras atenția și poftele romanilor, care au identificat fără niciun efort principala sursa pentru ieșirea din criza economică (împăratul Domițian pusese Imperiul Roman pe butuci). Nu degeaba s-a păstrat în folclor povestea blestemului aurului.
În urma acestor evenimente, potrivit latinomanilor, începe procesul de formare al poporului român, acea simbioză dintre latini și daci, o teorie copiată de la francezi.
La rândul lor, dacomanii susțin teza rezistenței în afara provinciei Dacia și permanenta hărțuire a trupelor romane.
Parțial, ambele tabere au dreptate. Daci, traci, precum și alte triburi de origine getică s-au integrat destul de ușor în Imperiul Roman, dar și în structurile acestuia, cu mult înainte de eșecul lui Decebal. Totuși, acestea sunt populațiile de graniță sau din teritorii ocupate, dar care nu și-au schimbat prea mult obiceiurile. Triburile barbare (barba în latină înseamnă barbă, în niciun caz străin), au continuat să se opună expansiunii romane. Purtătorii de bărbi ocupă un teritoriu vast în care grecii și romanii nu au acces și doar fac presupuneri cu privire la existența lor. Mai mult, ajung în dese rânduri la conducerea Imperiului și în cele din urmă îl și cuceresc.
Problema importantă nu e ce s-a petrecut atunci, ci ceea ce se întâmplă acum. Plătim din bani publici legiuni întregi de istorici, conduse de alogeni, unii cu diplome și doctorate, alții școlarizați la locul de muncă, pentru a ne vira permanent aceeași teorie de laborator, pe care o apără în mod agresiv, ignorând total evidențe cunoscute în întreaga lume.
Mai plătim, de asemenea, arheologi din categoria Dorel, care au ca principal instrument de lucru buldozerul. În ultimii 20 de ani, cele mai multe descoperiri au fost făcute de braconieri, nu de arheologi, iar statul român încearcă să recupereze câte ceva din tezaurul exportat (cazul celor 27 de brățări dacice). O situație specială apare în cazul așezării Argedava de la Popești. Începând din perioada interbelică din acest sit s-au cărat artefacte cu carele trase de boi, iar în perioada socialistă cu camioanele, dar foarte puține apar în muzee. Ce s-a întâmplat cu restul nu se știe, cu toate că au fost descoperite inclusiv statui în mărime naturală. Mulți cred că Argedava ar putea fi capitala statului lui Burebista, însă e puțin probabil, tocmai datorită amplasamentului. Având în vedere numărul mare de fragmente ceramice de proveniențe diferite, mai degrabă e vorba de un centru comercial.
Sunt foarte multe aspecte de analizat, atât în privința teoriilor, cât și a izvoarelor istorice. Am luat în considerare, destul de serios, deschiderea unui site dedicat istoriei antice (fără pretenții științifice, ci doar logice), însă ar solicita prea mult timp, așa că momentan voi face pe SPORT B o categorie specială dedicată geților.
