Ediţia din Germania a însemnat debutul camerelor de luat vederi, al treilea Reich dorind să-şi prezinte ultimele realizări în materie de tehnologie. Sigur, nemţii nu au fost nici primii, nici ultimii care au politizat Jocurile Olimpice. Poate că ei au fost cei care au făcut-o şi într-un mod profesionist şi eficace.
Mai întâi au fost anii ’20
Primii paşi în domeniu fuseseră făcuţi ceva mai devreme, spre sfârşitul celui de-al doilea deceniu. În martie 1935, posturile germane încep primele transmisiuni, dar audienţa este practic inexistentş. Lumea era încă obişnuită cu radioul. Dar, odată cu apropierea debutului Jocurilor, guvernul contactează Telefunken şi Fernseh AG, cerându-le să facă în aşa fel ca evenimentele sportive să fie urmărite de public.
Astfel, transmisiunile sunt receptate de nişte tuburi catodice imense, care puteau fi urmărite în săli de cinematograf sau reproiectate în acelaşi scop pe ecrane special amenajate pentru vizionare în aer liber.
Tehnică de filmare perfectă
În ciuda amatorismului debutului, procedeele de filmare erau foarte bune, nemţii folosind oameni care lucraseră pentru peliculele cinematografice, trei camere imense filmând în permanenţă concursurile de atletism şi de nataţie. În total, la Berlin, au fost 72 de ore de concurs transmise la televiziune, cifră care nu impresionează.
Dar, dacă facem comparaţia cu Roma 1960, unde au fost difuzate live circa 100 de ore de concurs, înseamnă că ceea ce s-a întâmplat în Germania a fost absolut remarcabil pentru acele timpuri. În plus, Ministerul Propagandei îşi făcuse treaba. Întreaga Europă tremura de frica Germaniei naziste.
