Ultimul meci al etapei a 10-a din Liga 3, Seria 3, s-a disputat, ieri, între FC Aninoasa și Viitorul Domnești, într-o atmosferă desprinsă din filmele lui Tarkovski.

Gazdele s-au comportat exemplar atât înainte de startul meciului, cât și după ultimul fluier al arbitrului Laurențiu Ciuchiță.
Însă, în cele 100 de minute în care s-au desfășurat cele două reprize (52 + 48), localnicii din Aninoasa, atât cei din micuța tribună, vreo 80 la număr, cât și cei din teren s-au transformat în adevărați agenți de influență. Tot ce au făcut a fost să intimideze, să pună presiune pe adversari și, mai ales, pe arbitri.
„Inspirația” a făcut să filmez meciul din mijlocul “ultrașilor” comunali, astfel că toate comentariile lor se aud perfect pe înregistrare. Am și schimbat câteva opinii în pauză și am înțeles că oamenii venise la stadion să asiste la o victorie a favoriților, indiferent de procedeul prin care e obținută, nu la un meci de fotbal.
În teren, atacanții din Aninoasa au reușit, în numai 10 minute, să îl scoată din joc pe Paraschivoiu, după un cap în gură și un picior în coaste. Intenționat sau nu, efectul dorit s-a produs în minutul 12, când fundașul central al Viitorului Domnești a fost schimbat.
Primele 20 de minute au fost la discreția formației din Aninoasa, însă, în ciuda dominării, gazdele nu au reușit să deschidă scorul.
Apoi, Viitorul Domnești a început să iasă din propria jumătate și balanța jocului s-a echilibrat. Moment din care s-au activat fanii gazdelor și gura nu le-a mai tăcut până la finalul meciului. Refrenul preferat a fost “Mâna, bă, mâna!”, “Fir-ar mă-ta a dracu’!” și “Fă, cocoșato!”. Evident, ultima dedicație fiind pentru asistenta din Odorheiu Secuiesc, Eniko Biro.
Încurajați din tribună, jucătorii gazdelor au început să cerșească aproape la fiecare fază câte ceva. Mai mult, au început să caute contactul cu adversarul pentru a crea alibiul căderii ce urma inevitabil. Iar pentru că în posesie intrau din ce în ce mai greu, favorizați și de terenul ud, au băgat sania chiar și când nu era necesar.
În prelungirile primei reprize, extinse la 7 minute din cauza întreruperilor, după un fault de joc al lui Dumitrescu la care s-a cerut isteric cartonaș galben (un arbitru impresionbil ar fi scos cu siguranță cartonașul pentru impresia artistică creată de rostogolirile interminabile ale jucătorului faultat), Coman s-a lansat, la centrul terenului, într-un atac de la distanță, absolut iresponsabil și s-a oprit cu talpa pe pulpa lui Novac. Centralul Laurențiu Ciuchiță a scos fără ezitare cartonașul roșu și l-a eliminat pe fundașul gazdelor.
După această fază, nimeni nu s-a mai putut înțelege cu gazdele, indiferent de poziție și funcție. E de prisos să mai precizez că nimeni nu a scăpat de înjurăturile CAP-iste. Pe lângă rezumat, voi prezenta și meciul integral. Pentru a nu exista niciun dubiu cu privire la ce s-a întâmplat pe teren. Dar am însă o dilemă… Cu sau fără sonor. În prima variantă, vociferările deranjează vizionarea, în cea de-a doua se pierde esența “ospitalității” de la Aninoasa.
Nu aveam de gând să scriu atât de mult despre acest meci, mai ales că a fost unul destul de slab din punct de vedere tehnic, fiind, în cea mai mare parte, doar o demonstrație de angajament fizic.
Însă, jurnalistul Ionuț Parghel, de la dbonline, a văzut meciul prin ochii celor de la tribună, cu toate că se afla pe cealaltă parte a terenului, lângă observatorul Decu Crângașu. Și a relatat cele trei faze incriminate exact cum și-au dorit fani, uitând că are la dispoziție filmarea realizată de propriul operator, aflat la trei metri mai în dreapta mea. Și un răspuns pe măsură trebuia dat, cu imagini clare, cu zoom și slow motion, pentru a risipi orice dubiu cu privire la corectitudinea eliminării lui Coman și a deciziilor luate de centralul Ciuchiță la cele două faze decisive din repriza a doua.
Ah, era să uit. După prezentarea celor două echipe, înainte de startul jocului, la stație a fost anunțat și numele ofițerului de presă al clubului FC Aninoasa, Ionuț Parghel. Trebuie menționată această informație, nu pentru că ar avea vreo mare importanță, ci doar pentru conformitate.
Centralul Laurențiu Ciuchiță a avut unul dintre cele mai grele meciuri din Liga 3 la care am asistat în acest sezon și și-a făcut treaba corect, fără să cedeze la presiunea pusă asupra sa. Aș putea să îl laud, dar așa trebuie să se comporte orice arbitru. Fără părtinire, fără să asculte de doleanțele celor două tabere. Premiul pentru Ciuchiță e chiar înregistrarea meciului.
Cele mai grele faze le-a avut în repriza secundă, mai ales că erau în defavoarea gazdelor și, în mod evident, focul de la tribună putea să scape de sub control, chiar dacă pompierii erau prezenți la stadion.
Mai întâi, în minutul 64, Novac preia în careu și șutează din întoarcere, dar este blocat cu talpa pe tibie. Ce decizie putea lua arbitrul în această situație? Evident, penalty și cartonaș galben pentru Codroiu! Trebuie neapărat citită și cronica de pe dbonline, în care se vorbește despre contact ușor la această fază! După meci, Cosmin Novac, cel mai șifonat jucător al Viitorului Domnești, după Paraschivoiu, mergea ca în filmele cu roboți din anii ’50, fiind “perpelit” pe toate părțile.
Cea de-a doua fază s-a petrecut în minutul 80, la o lovitură de colț. Mingea a fost trimisă înalt în careu, Mărgărit s-a poziționat să o respingă, dar a fost lovit cu genunchiul în spate de Leotescu. Chiar cu ambii genunchi am putea spune, din cauza poziției fetale adoptată în săritură. Scăpat astfel de adversar, atacantul a trimis cu capul în Piciu și mingea deviată a intrat în plasă. La această fază, Ionuț Parghel spune că niciun adversar nu se afla lângă Leotescu, cu toate că în imagini se vede clar că sunt trei fundași în duel direct pentru minge.
Golul nu este validat și comentariile din tribună ating apogeu. “Să intre observatorul pe teren!… Să vină poliția să îi aresteze!” În alte condiții poate că aș fi caracterizat decizia centralului drept una curajoasă, însă, în ciuda atmosferei de bâlci sătesc, decizia a fost una de respect față de meseria de arbitru. Ciuchiță era prea bine poziționat și a văzut perfect procedeul neregulamentar prin care Leotescu a câștigat duelul cu Mărgărit.
Din păcate, Ionuț Parghel nu pomenește nimic despre execuția aproape perfectă a lui Blas, din minutul 52, când din lovitură liberă a trimis minge în bară, la vinclu, dar spune totuși despre fundaș că nu a fost în zi de grație.
În zi de grație a fost, cu siguranță, portarul Vâlceanu, care s-a opus cu succes la cele câteva ocazii mari de gol ale gazdelor. Și Priseceanu, la cealaltă poartă, a fost pus la încercare, mai ales în repriza secundă, două dintre șuturi aparținând lui Daniel Cîrjan, cel care a transformat lovitura de pedeapsă din minutul 64 și a ajuns la cota 7 în clasamentul golgheterilor, pe poziția secundă.
Cu părere de rău a trebuit să relatez cu mai multe amănunte decât aș fi dorit inițial, mai ales că apreciz eforturile făcute de Consiliul Director al clubului dâmbovițean. FC Aninoasa, la fel ca Viitorul Domnești, se numără printre puținele grupări din fotbalul românesc finanțate din bani privați. Finanțarea din fonduri publice există, dar la un nivel decent, fiind respectată legislația în vigoare. În aceste condiții, e greu să te bați de la egal la egal cu cluburi care nu duc grija banilor, virați din bugetul de stat, uneori fără nicio limită.
FC Aninoasa și Viitorul Domnești, în ciuda acestui dezechilibru financiar care afectează grav competițiile interne, reușesc să obțină rezultate bune în ultima vreme și se mențin la același nivel cu grupări care nu-și fac griji cu privire la plata salariilor, decât atunci când intervine Curtea de Conturi și decide că banii trebuie returnați pentru că au fost alocați ilegal.
Pe această temă vom reveni, în curând, pentru că nu mai avem mult până la finalizarea analizei fotbalului românesc sau, mai bine zis, a dezastrului care e pe cale să se producă în fotbalul românesc, transformat, în ultimii ani, într-o anexă a primăriilor și cluburilor de drept public.
După finalizarea încărcării pe Youtube, vom posta și varianta integrală a înregistrării meciului.
https://youtu.be/w9rCZzuZGKk
https://youtu.be/xSEeLaV05ec