Andrei Chivulete și Adrian Illyeș, doi arbitri cu experiență, au fost prinși în hora organizată de Claudiu Baboia, pretinsul secretar general al AMFB. De bună voie sau forțat, dar acest aspect trebuie lămurit de cei doi centrali.

Ce au în comun partidele Progresul – spartac și spartac – Voința Crevedia?
Prima partidă este decisivă pentru stabilirea campioanei din Liga 4 București. Spunem este pentru că rezultatul nu poate fi încă omologat, fiind necesară o hotărâre definitivă a Comisiei de Recurs a FRF.
Cea de-a doua, programată neregulamentar de FRF, deoarece campioana București nu a fost încă stabilită, a contat pentru prima manșă a barajului pentru promovarea în Liga 3.
Păi, în mod evident, un punct comun este spartac, echipa susținută întregul sezon de conducătorii uzurpatori ai AMFB prin toate mijloacele. Ironia face ca ajutorul primit să se transforme într-o imensă piedică exact la meciul cel mai important.
Cel de-al doilea punct comun este reprezentat de faptul că adversarele spartacului au introdus contestații din același motiv, dreptul de joc al unor componenți ai spartac, care la sfârșitul lunii aprilie au jucat pe fals la Singureni, în partida cu Voința Podișor.
Cel de-al treilea punct comun este stadionul Romprim, gazdă pentru ambele partide. Acesta a fost scena unor momente halucinante, care întrec cu bătaie imaginația scenariștilor serialului Atletico Textila, turnat pe același stadion.
Însă, ceea ce e mai puțin cunoscut este faptul că la ambele partide Claudiu Baboia a făcut un marcaj extrem de strâns arbitrilor, atât de strâns încât mai avea doar să intre peste ei la duș. Dacă nu cumva a și intrat…
Neavând vreo calitate, Claudiu Baboia a stat permanent în vestiarul arbitrilor. Poate că a fost invitat de aceștia din prietenie. Totuși, acest fapt arată că a existat o presiune exercitată permanent asupra arbitrilor. Dacă de jocuri nu se poate spune mare lucru, mai ales că al doilea nici nu s-a mai disputat, în schimb ceea ce s-a petrecut în vestiarul arbitrilor și cum s-au comportat aceștia întrece orice imaginație.
La primul meci, Progresul și-a anunțat intenția de a contesta dreptul de joc al lui Nechita Alexandru. Centralul Andrei Chivulete a consultat lotul celor de la spartac și l-a anunțat pe Tudor Iacov, delegatul Progresului, că poate introduce contestația doar la finalul jocului pentru că jucătorul cu pricina este rezervă.
La final, Tudor Iacov s-a instalat la ușa vestiarului arbitrilor și a așteptat să fie chemat, conform ROAF, pentru a introduce contestația. După câteva minute de așteptare a fost poftit înăuntru și a primit raportul de joc pentru a scrie contestația. În mod ciudat, arbitrii, observatorul Victor Cruceană și Claudiu Baboia au părăsit vestiarul și Tudor Iacov a rămas singur, cu toate catrafusele arbitrilor, până a terminat de scris contestația.
Nu putem băga mâna în foc, dar o sursă din AMFB ne-a informat că, la observații, Andrei Chivulete ar fi scris că a așteptat 25 de minute după finalul meciului, a returnat carnetele, iar contestația Progresului a fost introdusă ulterior. Acest fapt ar explica de ce sedința Comisiei de Disciplină a fost ținută în secret și decizia a fost de respingere a contestației, motivul fiind introducerea tardivă. Nu putem nega că Andrei Chivulete a returnat carnete după 25 de minute de la finalul meciului.
Întrebarea care se ridică, în condițiile prezentate mai sus, unde și cui a returnat carnete?
Vom reveni pe larg asupra acestui aspect, aplicat pe procedură. Se va demonstra extrem de ușor că lucrătura a fost executată în pripă și contestația a fost introdusă regulamentar.
Să trecem la cel de-al doilea meci, mult mai interesant prin prisma evenimentelor. Voința Crevedia, aflându-se, probabil, în posesia mai multor probe decât Progresul, introduce la începutul meciului contestație pe dreptul de joc al jucătorilor Stoian Daniel, Frangu Alexandru și Geană Florin. Nechita, golgheterul spartacului, este din nou ținut rezervă și nu se poate depune decât, eventual, la final contestație pe numele lui.
Gazdele aruncă și ele în luptă o contestației pe jucătorii Voinței. Deja ședința tehnică se încheiase, deci inclusiv medicii își puseseră parafa pe raportul de joc. Cei doi observatori merg în tribună, în schimb peste arbitrii, în vestiar, se instalează trei personaje: numiții Lumînare Marian, Baboia Claudiu și Marian Mihail. Delegații celor două echipe scriu de zor, iar startul partidei se lasă așteptat. La un moment dat, delegatul lui spartac primește un mesaj și imediat contestă dreptul de joc al portarului Ungur, pe motiv că nu are aplicată viza medicală în carnetul de legitimare.
În urmă cu vreo 2-3 ani, în Liga 3, Viitorul Axintele a jucat etape bune în retur fără ca arbitrii să observe că mai mulți jucători nu aveau aplicată în carnetul de legitimare parafa medicului. Într-un mod cu totul ciudat, Dunărea Călărași contestă la meciul direct jucătorii respectivi și câștigă meciul la masa verde. Evident, informația fusese primită din interiorul clubului din Axintele, pentru că nimeni altcineva, cu excepția arbitrilor, nu are acces la carnetele de legitimare.
Cum a aflat spartac că Ungur nu ar avea viza medicală pe carnet? E greu de crezut, în acest caz, că a “turnat” careva de la Crevedia. Misterul este elucidat în momentul în care se constată că legitimația portarului Ungur a dispărut! Cum putea să dispară? Fie au pierdut-o arbitrii, fie cineva a furat-o din vestiarul lor. Însă, arbitrii nu aveau de ce să plece cu un carnet de legitimare din vestiar, de exemplu la încălzire, așa că furtul rămâne unica variantă.
De altfel, o sursă din FRF ne-a informat că în raportul de joc centralul Adrian Illyeș a notat că “un carnet de legitimare a fost furat”, în timp ce sursa din AMFB ne spune că a scris că „un carnet de legitimare a dispărut”. Indiferent de expresia utilizată, după cum am arătat, carnetul de legitimare nu face picioare și dispare spre asfințit, ci nu poate fi decât sustras, adică furat, de o parte interesată.
Coraborat cu faptul că spartac a dorit să conteste exact jucătorul al cărui carnet de legitimare tocmai dispăruse, pe o informație extrem de greu de obținut dacă nu se consultă cu atenție, filă cu filă, carnetul de legitimare. În concluzie, suspiciunea rezonabilă se îndreaptă către tabăra gazdelor. Cine a fost în vestiarul arbitrilor în timp ce carnetele se aflau pe masă? Delegatul lui spartac, Lumînare Marian, Baboia Claudiu și avocatul stagiar Marian Mihail, cei trei arbitri și delegatul Voinței.
Mai ar fi o variantă la fel de plauzibilă. În timp ce arbitrii se aflau la încălzire, cineva a pătruns în vestiar, utilizând o cheie de rezervă și a furat carnetul de legitimare… Oricum, un gest disperat, prin care s-a încercat eliminarea din joc a portarului Ungur.
Prima întrebare pentru arbitrul Adrian Illyeș: a fost sesizată Poliția asupra faptului că din vestiarul arbitrilor a fost furat un document?
Mergem mai departe. În acest moment crucial, după ce au căutat peste tot carnetul dispărut, arbitrul Adrian Illyeș se enervează. E și normal. Între timp, pentru că jocul nu începea, la vestiarul arbitrilor s-au deplasat și cei doi observatori, Irina Mîrț și Camelia Nicolae.
Brusc, centralul Adrian Illyeș observă că spartac nu are medic. Și anunță că în cinci minute va pune capăt chinului, dacă un medic nu își pune parafa pe foaie.
Aici intervine a doua, a treia și ultima întrebare pentru centralul Illyeș: nu trebuia centralul sau observatorul de joc să sesizeze din primul minut al ședinței tehnice că spartac nu are medic, altul decât cel de pe ambulanță? De ce s-a observat acest fapt după ce pe celelalte stadioane se încheiase deja prima repriză și începea cea de-a doua? S-a mers cumva pe burtă până la golănia cu sustragerea carnetului?
Ba se știa de la început, dar cel care se ocupa de organizare la spartac, considerând că are spate, nu a făcut niciun efort pentru a remedia situația. Știa că are doar un asistent medical pe bancă. Motiv pentru care era să o încaseze de la căpitanul echipei, imediat după ce s-a aflat că meciul nu se mai dispută. Doar jandarmii și stewarzii l-au împiedicat pe Stoian, unul dintre jucătorii contestați de oaspeți pentru episodul Singureni, să-i aplice o corecție.
Pe o rază de 5 minute în jurul Romprimului sunt câteva spitate. Deci, era foarte simplu să găsești un medic. Se putea solicita o a doua ambulanță cu medic sau, de ce nu, putea fi a adus un medic patolog de la IML. Erau disponibile o sumedie de soluții. Și dacă ieși pe Șoseaua Olteniței și strigi din toți bojocii “Medic!” sigur apare unul.
În condițiile date, decizia Comisiei de Disciplină nu poate fi decât meci câștigat cu 3-0 de Voința Crevedia. Însă, Comisia de Disciplină a FRF are obligația să clarifice toate evenimentele produse la stadionul Romprim.
Oricum, fotbalul bucureștean s-a făcut râsul întregii țări, din cauza unor conducători incompetenți și combinagi. În această privință, nu există nicio urmă de îndoială. Râde și ciobanul, sus la stână, de AMFB.
Și în tribune s-ar fi petrecut un incident pe măsură. Forțele de ordine ar fi ridicat câțiva suporteri pe motiv că se drogau. Măi băieți, chiar așa? Ce făceați? Fumați iarbă, trăgeați pe nas sau clasica pungă cu Aurolac?