ACS LSM, deținătoarea Cupei României, faza municipală, a câștigat semifinala disputată joi cu ACS Corbeanca pe sinteticul Complexului Sportiv Ion Țiriac cu scorul de 5-0.
Așa după cum arată și scorul, echipa antrenată de Sorin Ștefan nu a întâmpinat mari dificultăți din partea ilfovenilor. Scorul a fost deschis de Pleșea după numai trei minute de la startul jocului, iar apoi a fost majorat de Mititelu (19), venit în gura porții la o lovitură liberă executată de pe partea dreaptă.
Până la pauză, ACS LSM a încheiat practic conturile, după ce Pleșa (35) a realizat dubla. În contul deținătoarei trofeului am mai reținut, în primele 45 de minute, o bară la un șut expediat de Militaru.
În partea secundă, ocaziile la poarta ilfoveană au continuat să apară, ca de altfel și golurile. Pe lista marcatorilor și-au mai trecut numele Achim (63) și Militaru, aceștia stabilind scorul final la 5-0.
Din minutul 67, ACS LSM a evoluat în inferioritatea numerică, ca urmare a eliminării lui Bodea pentru cumul de cartonașe galbene.
FC Chitila, favorită pentru locul în finala cu ACS LSM
Mâine, cu începere de la ora 14.00, se dispută cea de-a doua semifinală între Metaloglobus și FC Chitila. Dacă gazdele nu pregătesc o surpriză în ceea ce privește lotul, FC Chitila e favorita certă a acestei întâlniri, astfel că ACS LSM va da piept în finală cu cea mai puternică și omogenă echipă din Liga 4 București.
Rezerve: Gargalîc – Ciocan, Toader, Iamandi, Fl. Gheorghe, Barbu, Matei
Antrenor: Sorin Ștefan
Rezerve: Oacă, Manea, Vintilă, Popa, Postolache, Frusina, A. Gheorghe
Antrenor: Robert Panduru