Bucureștiul este un izvor de talente și a oferit mulți sportivi de top în diverse discipline sportive.
Iată trei dintre cei mai cunoscuți, care au adus glorie României:
1. Cristina Neagu – S-a născut pe 26 august 1988 și este una dintre cele mai bune handbaliste din istorie. A început acest sport la vârsta de 12 ani, la Clubul Sportiv Școlar numărul 5, cumva din întâmplare. S-a îndrăgostit însă de handbal încă de la început, chiar dacă era nevoită să facă antrenamente în diverse zone ale Capitalei, la ore diferite, de la 7 dimineața sau de la 19 seara. La vârsta de 18 ani, ea a fost remarcată de Rulmentul Municipal Brașov și a început cariera de profesionistă sub comanda Marianei Târcă. S-a impus rapid, iar un an mai târziu a fost convocată și la naționala mare.
În 2009 a ajuns la Oltchim Ramnicu Vâlcea, unde a avut evoluții foarte bune și a disputat o finală de Liga Campionilor, iar din 2013 până în 2017 a jucat pentru Buducnost, echipă alături de care a câștigat Liga Campionilor. Din 2017 s-a transferat la CSM București, echipă la care activează și în prezent.
Cristina Neagu a fost desemnată cea mai bună handbalistă a lumii de Federația Internațională de patru ori, în 2010, 2015, 2016 și 2018. De asemenea, a primit același titlu din partea Federației Europene în 2017 și 2018. Ea este și cea mai bună marcatoare din istoria Campionatelor Europene, cu 237 de goluri. Cristina va conduce echipa României și la Campionatul European care debutează pe 3 decembrie, în care „tricolorele” au cota 29.00 să câștige trofeul, potrivit cotelor disponibile pe sport.netbet.ro. Principala favorită este Norvegia, echipă pe care România o va întâlni în faza grupelor.
2. Ilie Năstase – A fost primul lider al clasamentului ATP și a stat pe poziția 1 între 23 august 1973 și 2 iunie 1974. Totodată, Năstase este și unul dintre cei 10 jucători din întreaga istorie care a reușit să câștige mai mult de 100 de trofee ATP, el având 64 în proba de simplu și 45 la dublu. Ilie Năstase are în palmares și două turnee de Grand Slam la simplu, câștigate la Roland Garros 1973 și US Open 1972. El mai are și două finale de Wimbledon pierdute, în 1972 și 1976. Ilie Năstase a câștigat de patru ori și Turneul Campionilor, în 1971, 1972, 1973 și 1975.
De asemenea, în 1991 a fost inclus în International Tennis Hall of Fame, iar cu echipa României a disputat trei finale de Cupa Davis. Năstase a fost un jucător bun și la dublu, având trei Grand Slam-uri câștigate, dar și la dublu-mixt, unde s-a impus de două ori în finale. El rămâne în istoria tenisului și pentru farsele pe care le făcea pe teren, dar și pentru certurile cu arbitrii sau adversarii.
3. Ionuț Lupescu – Este un fost mijlocaș care a avut 74 de prezențe în echipa națională a României, între 1988 și 2000. El a disputat 74 de meciuri și a marcat de 6 ori. Ionuț Lupescu a făcut parte din Generația de Aur, care a ajuns în sferturile de finală la Cupa Mondială din 1994, dar mai jucat și la EURO 1996 și la EURO 2000.
La nivel de cluburi, el a evoluat pentru Dinamo, Bayer Leverkusen, Borussia M’Gladbach, Bursaspor și Al-Hilal. După retragerea din activitate, el a fost antrenor la FCM Bacău și FC Brașov, dar s-a retras rapid și a început munca de birou la UEFA, unde devenise șeful departamentului tehnic. A încercat să câștige șefia Federației Române de Fotbal, dar a fost învins de Răzvan Burleanu. În prezent lucrează pentru Federația de Fotbal din Arabia Saudită.