Fenomenul migrației umane a apărut odată cu lepădarea de blană și adoptarea poziției bipede. Dovada se află în structura osoasă și musculară special adaptată pentru deplasarea pe distanțe foarte mari. Începând cu ieșirea din savana africană, omul s-a deplasat continuu și s-a adaptat permanent la noul habitat, iar în momentul în care acesta nu i-a mai fost favorabil l-a abandonat fără mari regrete. Acesta este adevărul antropologic, aproape axiomatic. Celălalt adevăr ține de natura superstițioasă a omului, componenta spirituală jucând un rol esențial în evoluția societății din cele mai primitive stadii și până astăzi. Este vorba de adevărul relevat. Cel mai cunoscut exemplu se referă, deloc întâmplător, la migrație, iar Biblia ne relatează cu destule amănunte Exodul.
Problemele apar din momentul în care traseele migrației au început să se intersecteze (din câte cunoaștem, în urmă cu mai bine de 40 de milenii), conflictele dintre diversele populații umane, cu evoluții separate, fiind aproape inevitabile. Aici nu ne referim la migrații de tip expansionist (tip Ginghis Han), ci la cele care implică ideea abandonului total, în căutarea unui nou cămin, cu alte cuvinte a tărâmului făgăduit.
Țiganii, căci despre ei este vorba, au părăsit India în urmă cu mai bine de un mileniu. Locul exact de proveniență și motivul migrației nu se cunosc exact. Una dintre teoriile care mi se par cât de cât veridice este cea conform căreia ar proveni de pe malul fluviului Gange, de unde au fost strămutați forțat, ca sclavi, în urma unei invazii. Cel puțin așa au pătruns în Bizanț, ca sclavi. Cu ce se ocupau prin locurile de baștină putem doar presupune, plecând de la meseriile practicate acum sau atestate documentar în ultimele sute de ani. Pe teritoriul actual al României au pătruns ca robi ai curților domnești și ai mânăstirilor. Situația a durat cam 400 de ani, până la jumătatea secolului 19, fiind eliberați în timpul lui Alexandru Ioan Cuza.
Totuși, această teorie explică doar parțial situația actuală. Să nu uităm că aria lor de răspândire în Europa este vastă, chiar dacă luăm în calcul numai cifrele oficiale, care nu reflectă decât în mică măsură situația reală. La recensământ, în general, țiganii fie nu se declară, fie se declară altceva, tocmai dintr-o anumită teamă că ar putea fi persecutați. Să nu uităm că în timpul celui de-al doilea război mondial, țiganii din Europa occidentală și centrală au fost avut cel mai mult de suferit, iar astăzi intoleranța cea mai evidentă se manifestă tot în țări precum Cehia, Slovacia, Ungaria și Germania. Numărul mare, de ordinul milioanelor (probabil, peste 10), nu poate fi explicat doar prin sclavagism, negoțul de profil și rata mare a natalității. A existat fără îndoială o componentă principală de migrație voluntară, iar nomazii sunt cea mai clară dovadă. Chiar dacă în Europa feudală, în cea modernă și apoi în jumătatea comunistă au existat importante restricții de circulație, pe care alte etnii nu le-au putut încălca, însă țiganii nomazi nu prea le-au băgat în seamă, iar granița le-a fost mereu un concept necunoscut.
În perioada dintre 1945 și 1989 , s-a încercat integrarea țiganilor, mai cu forța, mai benevol, însă aceștia nu și-au găsit, decât cu mici excepții, locul în comunitățile cu mentalitate de tip arhaic. Viziunea despre viață a țiganilor, tradițiile și stilul lor comportamental, nu a fost și nu e înțeles mai ales în zona centrală și răsăriteană a Europei, iar integrarea în aceste zone pare un deziderat greu de atins, deoarece există o incompatibilitate naturală, care nu poate fi eliminată doar prin voință politică. Mai mult, în țări precum Slovacia și Ungaria, această ruptură începe să fie asumată prin intermediul instituțiilor publice, cum e sistemul de educație în care se practică intens segregarea.
Din acest motiv, ridicarea interdicțiilor privind circulația, dar mai ales al celor privind dreptul la muncă în interiorul Uniunii Europene, reprezintă pentru țigani cea mai mare binecuvântare, deoarece pot acum să se integreze în societăți care corespund felului lor de a fi.
Iar în acest punct ajungem din nou la adevărul relevat. În tradiția orală, există la țigani o poveste cu iz de profeție, pe care am auzit-o în mai multe locuri în perioade diferite, inclusiv înainte de 89, conform căreia Dumnezeu le-ar fi promis Țara de la Soare Apune, singura în care își vor găsi fericirea, acesta fiind motivul real al migrației lor. Deoarece nu au reușit să ajungă pe Tărâmul Făgăduinței, viața lor a devenit un calvar plin de sărăcie și mizerie, acesta fiind semnul divinității că nu trebuie să își uite destinul.
Personal nu cred în superstiții, dar dacă fac un efort de voință și imaginație, coroborat cu anumite informații, nu aș putea nega că nu există un sâmbure de adevăr în această poveste. Am urmărit mai multe documentare care analizează situația țiganilor din Europa și nu numai, punctul de plecare al materialului fiind un reportaj realizat de ZDF, în care un țigan neoprotestant din Fântânele, cu 9 copii, spune o rugăciune tocmai în spiritul profeției, care sună cam așa: „Te rog frumos! Uită-Te cu ochi de milă, Doamne, la familii cu mulți copii la număr, Doamne! Te rog frumos trimite pâine și hrană, Doamne! Berlinul, Doamne!” (primul material video la minutul 26:30).
Totuși, nu cred că Europa Occidentală este presupusa lor destinație finală, ci mai degrabă Canada, având ca ultimă haltă Marea Britanie. Argumentul principal îl reprezintă densitatea mică a populației de pe vastul teritoriu din nordul continentului american, dar și exemplele de integrare oferite în cel de-al doilea material video, intitulat Never Come Back.
Al treilea material, un documentar realizat în Bulgaria, Hotel Rai, reprezintă o mărturie cutremurătoare privind modul lamentabil în care au eșuat programele de integrare a țiganilor în Europa de Est, oricât de bine ar fi fost intenționate.
Indiferent ce se va întâmpla, cred că 2014 va fi anul în care țiganii își vor relua călătoria spre destinul lor istoric și spiritual. Să nu fiu înțeles greșit! Nu doar țiganii vor migra, însă ei vor reprezenta cel mai important grup etnic ce se va deplasa spre vestul Europei, începând probabil cu luna martie. Nu vorbim de o acțiune impusă, ci de o dorință ancestrală expresie a libertății pure, de alegere a propriului destin.
La final, fără legătură cu subiectul,
La Mulți Ani, România!
OBSERVAȚII
1. Nu folosesc termenul „rom” deoarece îl consider discriminatoriu, din punct de vedere sexual, având o conotație exclusiv masculină (om, bărbat, soț). Termenul „țigan” are sens peiorativ doar într-un anumit context restrâns. De altfel, între ei țiganii îl folosesc fără nicio problemă.
2. Am prezentat doar trei materiale video în sprijinul ideii de migrație, însă sunt sute de astfel de reportaje. De asemenea, anumite convingeri sunt formate și pe experiența reală a unor țigani care au emigrat în Anglia și Canada în urmă cu ceva ani, relatată direct sau indirect.
